Despre toamnă, cad numai frunzele?
Costel Zăgan, Inventeme
PSALM POLEMIC
De ce nu mă lauzi niciodată
de ce nu-mi asculți părerea
și de ce când eu sărut o fată
faci atât de-amară mierea
De ce nu-mi asculți părerea
de sunt un înger prea pierdut
dă-mi răspuns la orice tăcerea
să nu dau și la sublim rebut
De sunt un înger prea pierdut
tu de ce când eu iubesc o fată
iar faci să-mi fie frică de sărut
de ce nu mă lauzi niciodată
De ce nu-mi asculți părerea
dă cupa cu otravă nu tăcerea
DE TOAMNĂ
Până la noi timpul vine pe frunze.
L-am primit totdeauna ca pe un oaspete,
i-am dat să mănânce din palmă,
în trupurile noastre l-am culcat.
În fiecare frunză e ceva
din sângele nostru împuținat de uitare.
Sângerăm îmbrățișați,
vântul ne strânge în brațe pe amândoi.
Vai, ce puțin a mai rămas!
Cu numai o mână de frunze nu se poate spune
tot ce ar mai fi de spus.
Lumea e tot mai mică - strictul necesar -
toamna își mână hergheliile prin copaci
și noi desenăm plângând
frunze verzi pe frunze moarte.
...........................................